Platoul Tibet

Considerat al treilea pol al globului pământesc, datorită faptului că aici se înregistrează cele mai mari altitudini ale planetei, Podişul Tibet este un ţinut plin de mister, greu accesibil din exterior, fiind înconjurat din toate părţile de culmi muntoase de peste 6.000 de metri.

Timp de milenii a fost ca o cetate de piatră inexpugnabilă, astfel încât vechea cultură tibetană a rămas, în mare măsură, neafectată de culturile din jur, iar puţinele influenţe nu au facut decat să o îmbogăţească.
 
Podişul Tibet

Este cel mai înalt podiş (altitudine medie 4.785 m, suprafaţa 2.000.000 km²) din lume. Situat în partea central-sudică a Asiei, în S-V Chinei, Podişul Tibet este străbătut de lanţuri muntoase cu înălţime de 6.000-7.000 m şi limitat de culmile semeţe ale Munţilor Himalaya. Aceştia formează o adevărată barieră în calea maselor de aer umed ale musonilor, clima Podişului Tibet fiind, în consecinţă, uscată si aspră, cu variaţii de temperatură între -35°C (iarna) şi +10-15°C (vara). Podişul Tibet este străbătut de numeroase ape, cu izvoare în gheţarii Himalayei, unele din ele reuşind să străbată bariera munţilor şi să se îndrepte spre ocean. Cel mai important fluviu este Tsangbo (Brahmaputra) care curge pe direcţia V-E, constituind zona cea mai importantă pentru economie si populaţie.

Regiunea Autonomă Tibet (R.A.T.) sau provincia chineză Xizang este una dintre cele 5 regiuni autonome din China, fără ieşire la mare, fiind situată în sud-vestul Chinei şi al Podişului Qinghai-Tibet. Regiunea se învecinează la sud şi vest cu Myanmar, India, Buthan, Sikkim şi Nepal. R.A.T. se întinde pe o arie de 1,22 milioane de km², reprezentând 12,8% din suprafaţa totală a Chinei. În afară de R.A.T., Tibetul etnic şi cultural, pe scurt Tibetul, cuprinzând şi provincia chineză Qinghai (care a făcut parte din vechiul imperiu tibetan şi cu care R.A.T. se învecinează la est-nord-est), are o suprafaţă de 3,8 milioane de km², de şapte ori mai mare decât a Franţei şi o populaţie care nu depăşeşte 6 milioane de locuitori. Reprezintă un sfert din teritoriul Chinei, având însă numai 0,46% din populaţia acesteia. Densitatea demografică este de sub două persoane pe km². Tibetul nu este, aşa cum se credea adesea, un platou dezolant şi arid, prezentând, în realitate, peisaje variate în funcţie de nişele ecologice.
Habitatul uman se situează între altitudinile de 2.800 m şi 5.300 m şi, cu toate că regiunile de vest şi nord-vest sunt deosebit de inospitaliere, în părţile de sud şi sud-est (în care ploile musonice reuşesc să treacă de bariera himalayană sau de lanţurile muntoase orientale) clima este mai blândă iar relieful este dominat de văi adânci şi fertile, înconjurate de munţi înalţi.
Tibetul se află la o altitudine medie de peste 4.000 de metri şi ocupă cea mai mare parte a Podişului Qinghai-Tibet, fiind considerată „Acoperişul lumii”. Considerat „al treilea pol al globului pământesc” podişul (ce reprezintă, de fapt, fundul mării Thetis, secată în urmă cu 100 de milioane de ani) se caracterizează prin altitudine mare şi clima friguroasă. Având o înălţime medie de peste 4.000 m, podişul este străbătut de câteva lanţuri muntoase, precum Transhimalaya şi Nyenchenthangla – cu altitudini de peste 6.000 m - şi înconjurat de munţi înalţi. La sud, platoul tibetan este mărginit, pe o lungime de 2.500 km, de arcul himalayan (care izolează Tibetul de subcontinentul indian, din Karakoram şi până în nordul Myanmar-ului, fosta Birmanie), la vest se opreşte în nodul Himalaya- Karakoram, la est se ridică masivele Amnye Machen, Bayan Khara, Mynak Konga şi Minshan, iar la nord-vest şi la nord, este separat de Asia Centrală de munţii Kunlun şi depresiunea Qaidam, deschizându-se spre spaţiile provinciei Amdo în jurul lacului Kokonor. La altitudinea de 4.500 m, temperatura medie se menţine sub 0°C. Chiar în sezonul cel mai cald media temperaturii nu depăşeşte 10°C. Climatul este vântos şi friguros noaptea, dar zilele sunt foarte însorite. Este cel mai tânăr platou alpin din lume şi totodată reprezintă obârşia celor mai importante fluvii din Asia: Mekong, Yangtze, Hoanghe, Irrawady, Salouen, Tsangpo (mai cunoscut sub numele de Brahmaputra), Indus şi Sutlej, cursuri de apă care ajung în câmpiile chineze şi indiene, apoi în Marea Chinei, Marea Arabiei sau Oceanul Indian. Totodată, Tibetul dispune de lacuri ce se pot constitui în facilităţi de stocare a apei, aşa cum sunt: Koko-Nor, Tengri-Nor, Aiag Kum Kul sau Aru Cho. Aici se află, la 3.658 m altitudine, capitala Tibetului, Lhasa, cunoscută prin templele buddhiste. În această vale şi în unele zone mai joase se poate practica agricultura care poate asigura necesarul de cereale a populaţiei locale. Partea de V a podişului este presărată cu numeroase lacuri, majoritatea sărate (cel mai mare Tengri Nur, 1.800 km²). Vegetaţia este adaptată la uscăciune (pilcuri de arbuşti) şi nu formează un înveliş continuu, notă dominantă fiind aceea a unui semideşert pietros. Dintre animale specifice este Yakul.

Lhasa, orasul de pe “Acoperisul lumii”

Lhasa, principalul oraş al Tibetului, este situat în centrul Podişului Tibet, la altitudinea de 3.650 m. În 2005, numără 129.000 de locuitori.
Până la jumătatea secolului al XX-lea, Lhasa a fost capitala unui stat independent, iar în prezent este centrul administrativ al unei regiuni autonome din China. Cine porneşte cu autobuzul către Lhasa, din oraşul chinez Golmud, este sfătuit să achiziţioneze o butelie cu oxigen într-unul dintre magazinele locale, deoarece şoseaua depăşeşte 5.000 m altitudine în trecătoarea Tanggula, unde se află punctul vamal prin care se pătrunde în Tibet. La Lhasa se poate ajunge şi cu avionul, dar aeroportul se află la o distanţă de 100 km de oraş.
Capitala Tibetului este împărţită în două părţi distincte: una tibetană, unde se găsesc cele mai interesante monumente, şi una chineză, unde locul caselor tradiţionale demolate a fost luat de blocurile de beton, ridicate pentru chinezii care se stabilesc în oraş.
Palatul lui Dalai Lama, „despre care a auzit o lume întreagă", este demn de faima de care se bucură. Localnicii îl numesc Buddha-La, adică „Muntele lui Buddha". Supuşii lui Dalai Lama au ridicat pe o colină naturală impunătoare un palat plin de splendoare, care a devenit reşedinţa zeului reîncarnat, în timpul ceremoniilor diverse. Acesta contempla mulţimile de credincioşi care urcau prin vale, pentru a se înclina la poalele colinei sacre. Două alei minunate conduc din Lhasa către Muntele lui Buddha. „Zilnic, aici pot fi întâlniţi pelerini veniţi de departe, care rostesc rugăciuni budiste, precum şi călugări minunat înveşmântaţi, călare pe cai bogat împodobiţi şi care aparţin curţii lui Dalai Lama".

În 1846, autorul acestor cuvinte, misionarul francez Abbe Huc, a fost martorul unei ceremonii organizate la picioarele palatului Potala din Lhasa, în stil tibetan autentic. Tradiţia statului teocratic, în cadrul căruia ritualurile religioase erau omniprezente, a continuat până în 1959. Unul dintre ultimii observatori ai acestui Tibet a fost scriitorul austriac Heinrich Harrer, în anii '50 ai secolului trecut.
Potala în sine este unul dintre cele mai remarcabile edificii din lume. Are aproximativ 400 m lungime, aproape 117 m înălţime, iar suprafaţa sa este de 130.000 m2. Clădirea a fost finalizată în anul 1694, deşi „regele-zeu" se mutase din mănăstirea Drepung în noua reşedinţă din capitala Tibetului, în 1649. Palatul a fost construit din piatră, lemn şi mortar. Se sprijină pe 15.000 de coloane, iar în componenţa sa intră Palatul Alb, cu 11 etaje, şi Palatul Roşu, cu 13 etaje. În acest autentic labirint de coridoare şi de încăperi există dependinţe pentru servitori, capele, săli imense, locuinţe, tezaure şi cămări. La ultimele etaje ale Palatului Roşu, înconjurat din patru părţi de Palatul Alb, se află încăperile diverşilor Dalai Lama care au condus Tibetul până în 1959.

Locuitorii străvechi ai Terrei au ieşit din izolare în urmă cu 2.000 de ani, când au stabilit legături cu populaţia Han din China antică. În anul 1959, liderul spiritual al Tibetului, Dalai Lama, împreună cu suita sa şi numeroşi tibetani au plecat în exil în India, ca urmare a pătrunderii armatei chineze în regiune. În zilele noastre, Tibetul are statut de regiune autonomă înglobată Republicii Populare Chineze, cu o populaţie de 2,6 milioane de locuitori. Tibetanii se ocupă de agricultură şi cresterea animalelor, activităţi meşteşugăreşti şi comerţ. Religia dominantă este budismul Tibetan.