Farmexpert DCI a fost înfiinţată în 1996 de către domnul Dr. Eugen Banciu ca o companie privată având capital 100% românesc. De-a lungul timpului a creat o percepţie pozitivă asupra calităţii serviciilor oferite în domeniul distribuţiei de medicamente.
În iunie 2006, Farmexpert DCI şi concernul german Andreae - Noris Zahn A.G. (ANZAG) au semnat un acord, prin care grupul german, cu sediul în Frankfurt, a preluat 60% din acţiunile Farmexpert DCI.
În toţi aceşti 15 ani, Farmexpert DCI şi-a câştigat statutul de lider în piaţa de distribuţie a medicamentelor din România, având peste 800 de angajaţi şi o cotă de piaţă de 14,19% în anul 2010.
Relaţiile noastre de parteneriat sunt bazate pe angajare pe termen lung, încredere şi corectitudine, transparenţă şi suport. Seriozitatea, responsabilitatea şi orientarea spre performanţă sunt direcţiile noastre de acţiune în prezent şi în viitor.
Farmexpert DCI are acoperire la nivel naţional prin intermediul a 6 sucursale din marile oraşe ale ţării (Iaşi, Braşov, Ploieşti, Cluj, Timişoara, Sud), oferind celor peste 3.500 de clienţi din rândul farmaciilor şi al spitalelor, un portofoliu de aproximativ 8.100 de produse de import şi indigene, fiind emise peste 1,2 milioane de facturi pe an către clienţi.
Distribuţia se realizează prin intermediul propriului parc auto, cu o flotă de livrare compusă din aproximativ 130 de autovehicule ce acoperă o distanţă de 8 milioane de Km în fiecare an.
Serviciile Farmexpert acoperă următoarele segmente ale pieţei farmaceutice:
DESPRE NOI
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .DISTRIBUTIE
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .SERVICII ŞI CALITATE
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .